Cea mai populată ţară din lume este bogată, însă tristă, relatează repubblica.it. În ciuda boom-ului economic şi a unui venit pe cap locuitor care s-a mărit de patru ori din 1990 până în 2012, cei 1,3 miliarde de chinezi sunt mult mai nefericiţi acum decât în urmă cu 20 de ani. În timp ce în Europa, dezvoltarea economică din anii 50 a adus o creştere a nivelului de satisfacţie individuală, în China, bogăţia are efectul contrar. Cel puţin aceasta este concluzia studiului publicat de Richard Easterlin, profesor la Universitatea din California de Sud. În urmă cu 20 de ani, în China nu prea se găsea nimic. Însă, familia şi prietenii ofereau protecţie, astfel că această ţară se putea considera un stat caracterizat de o anumită egalitate socială. În aceşti 20 de ani însă, populaţia din Beijing s-a îmbogăţit, iar preţul plătit a fost unul destul de scump. Relaţiile familiare s-au deteriorat, un factor constituindu-l şi valul masiv de imigranţi sosiţi în oraş. Şomajul rămâne o sabie a lui Damocles pentru mulţi angajaţi. Însă, cel mai mult s-au accentuat diferenţele dintre bogaţi şi săraci. Deloc întâmplător, recent, guvernul chinez a blocat difuzarea datelor unui raport privind distribuirea bogăţiei în ţară, un raport aşteptat de peste zece ani.
După 20 de ani
Potrivit datelor lui Easterlin, care s-a folosit de rezultatele a şase sondaje diferite din 1990 şi a repropus chestionare similare pentru alte câteva mii de persoane, procentul de chinezi care se considerau mulţumiţi de propria viaţă a scăzut de la 65% la 42%, în cazul cetăţenilor cei mai săraci. În rândul bogaţilor, satisfacţia individuală a crescut, însă cu foarte puţine procente: din 68% în 1990 la 71% în 2010. În urmă cu 20 de ani, potrivit compărării datelor, nivelul de mulţumire era similar în rândul bogaţilor şi al săracilor. Acum, după 20 de ani de dezvoltare „galopantă“, unică în lume (mai mare cu opt procente decât ritmul mediu de dezvoltare la nivel mondial), între cele două clase sociale există o prăpastie care, cel mai probabil, va continua să crească în viitor. Raportul cercetătorului american a fost dat publicităţii de revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
„Mulţi sunt de părere că creşterea economică contribuie obligatoriu şi la creşterea nivelului de bunăstare. Şi cred că pe măsură ce creşterea economică este mai rapidă, şi nivelul de fericire este mai mare. Cazul Chinei demonstrează că lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Această ţară era printre cele mai omogene din lume din punct de vedere al diferenţei de satisfacţie dintre bogaţi şi săraci. Astăzi este cea mai inegală din acest punct de vedere“, a explicat Easterlin. „Satisfacţia individuală nu se bazează pe posesia de bunuri materiale. Aceste date sunt o lecţie pentru guvernul chinez, dar şi pentru alţi politicieni. Un loc de muncă şi siguranţa unui venit, un sistem sanitar fiabil, servicii sociale pentru copii şi bătrâni sunt elemente de o importanţă capitală pentru fericirea cetăţenilor“, a mai spus Easterlin.
